Cum să iei decizii inteligente, înainte să scrii un proiect cu finanțare europeană.

Vrei finanțare nerambursabilă pentru afacerea ta dar nu știi de unde să începi? Află alături de mine, cum să iei decizii inteligente, înainte să scrii un proiect cu finanțare europeană.

Dacă ai ajuns pe pagina mea, înseamnă că îți dorești o finanțare pentru afacerea ta.

Cum ar fi dacă ți-aș spune acum că am sesizat frământările tale legate de obținerea unei finanțări nerambursabile pentru afacerea ta? Știu că vrei să obții fondurile mult dorite pentru business-ul tău, însă, oricât de mult te-ai strădui, nimic nu se leagă. Știu și că ai o mulțime de motive care te împiedica:

  • nu ai timp suficient
  • nu știi unde să cauți informația legată de finanțări și condițiile pe care trebuie să le indeplinesti
  • ai lucrat în trecut cu consultanți nepotriviți
  • informațiile pe care le primești sunt contradictorii
  • nu ai încredere în autorități și în faptul că poți obține finanțarea dorită fără să ai “relații”
  • ai scris deja un proiect dar a fost respins. Motivele pot continua la nesfârșit, nu-i așa?

Dar dacă ți-aș spune că ai putea să faci lucrurile diferit, folosind o altă metodă? Despre asta vreau să-ţi vorbesc astăzi. Despre cel mai bun model pe care îl ştiu pentru obținerea unei finanțări nerambursabile. La rândul meu, am urmat acest model ca să obțin finanțări nerambursabile atât pentru afacerea mea cât și pentru afacerile multor antreprenori în ultimii 16 ani. Şi sunt absolut convinsă că dacă ai acces la aceste informații, şi TU îţi vei transforma afacerea, fie ea la început de drum sau în plină ascensiune, și vei putea obține fondurile de care ai nevoie.

Acest model aduce foarte multe beneficii,

DAR NU ESTE FLOARE LA URECHE!

Dar prima dată, permite-mi să îți spun câte ceva despre mine.

Numele meu este Cristina Petriș

Sunt o antreprenoare activă, exact ca tine și activez în domeniul consultanței și a formării antreprenoriale. Sunt pasionată de tot ceea ce înseamnă finanțarea afacerilor antreprenoriale și de peste 10 ani ajut antreprenorii să răspundă la întrebările:

 “Cum să îmi dezvolt afacerea?”,  “Ce tip de finanțare mi se potrivește?”  “Cum să fac să accesez fonduri europene?” 

Dar până să ajung aici am, întâmpinat și eu dificultăți.

La începutul anului 2005, am luat primul contact cu fondurile europene. Se apropia momentul 1 ianuarie 2007, momentul în care România avea să devină membră a Uniunii Europene. Pentru mediul antreprenorial, momentul acela venea cu o mulțime de necunoscute. Așa a fost și pentru fabrica de mezeluri la care lucram ca director tehnic, pe atunci.

 Ni s-a pus în vedere că trebuie să ne modernizăm rapid producția altminteri riscăm să fim închiși. Aveam nevoie de o sumă foarte mare de bani (1,7 milioane de euro), pe care firma nu o avea. Așa că, proprietarul împreună cu noi, cei din echipă, am căutat soluții. După o analiză rapidă am aflat că s-ar putea obține o finanțare nerambursabilă, pentru investiția noastră, prin Programul SAPARD.  

N-aveam timp să ne gândim prea mult la ceea ce avea să urmeze, trebuia acționat rapid. Timp de peste două luni ne-am chinuit, fără succes, să găsim un consultant să ne îndrume. Cum nu am găsit pe nimeni, ne-am pus pe treabă și am scris singuri proiectul. 

După câteva luni de așteptare, spre marea noastră bucurie, proiectul a fost finanțat, însă…nu s-a implementat niciodată. 

După această experiență și din dorința de a înțelege mai bine acest domeniu, în vara anului 2006, am renunțat la funcția de director tehnic al companiei, să devin evaluator de proiecte în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent AFIR). 

 Am acumulat experiență extrem de valoroasă pe care nu o poți dobândi nicăieri altundeva, am identificat o mulțime de situații, și bune și mai puțin bune, din care am învățat enorm.

După 6 ani în Agenție, am decis că sunt pregătită să devin antreprenor și să îmi scriu primul meu proiect, care a fost finanțat și de această dată implementat cu succes

 Acela a fost momentul când am conștientizat că îi pot ajuta și pe alți antreprenori care au nevoie de finanțări nerambursabile pentru afacerile lor. Am început să lucrez cu întreprinzători din cele mai variate domenii pentru a obține finanțările necesare afacerilor lor. 

Câțiva au ajuns la mine după 2-3 incercari nereusite de a obține finanțare.

Ce îți propun eu prin acest ebook, care este soluția pe care am găsit-o?

Află metoda pe care și tu poți să o aplici cu succes astfel încât să fii pregătit pentru primul tău proiect finanțat.

Te invit să aflăm împreuna, din acest ebook, informații adunate de mine pe parcursul a peste 16 ani de experiență, pe care nu le găsești în altă parte, astfel structurate, explicate și exemplificate.

Nu multă lume se încumetă să vorbească deschis despre lucrurile astea, de aceea e destul de dificil să le găsești la un click distanță.

Şi dă-mi voie să te previn din start…

Pe unele dintre aceste lucruri le vei “prinde” imediat. Altele îţi vor lua câteva încercări până să le înţelegi cu adevărat şi să le poţi pune în practică.

Dacă am realiza cât de importantă este pregătirea prealabilă a unui proiect, multe situații neplăcute ar fi evitate. 

Când te pregătești înainte să scrii un proiect, ai o mulțime de avantaje:

  • îți faci un plan realist și clar
  • analizezi piața pe care activezi/vei activa
  • identifici cele mai bune soluții tehnico-economice pentru  afacerea ta
  • te asiguri că ai acces la resursele necesare proiectului
  • anticipezi pașii următori

Preț special –239 RON

Această ofertă este disponibilă doar anul acesta. Ulterior prețul va crește.

Așa cum spuneam mai sus, sunt Cristina, antreprenor ca și tine, consultant în domeniul finantarilor nerambursabile, evaluator extern proiecte europene și formator. 

Am absolvit Facultatea de Inginerie – specializarea: Tehnologia și Controlul Calității Produselor Alimentare, în cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad. Am urmat ulterior un master la aceeași Universitate în domeniul “Ingineriei Alimentare și Protecției Mediului”și o multitudine de cursuri de formare și perfecționare în domeniul antreprenoriatului, formării și nu în ultimul rând al dezvoltării performanțelor manageriale.

Mi-am început cariera în 2002, ca inginer tehnolog la o fabrică de preparate din carne cu 200 de angajați. Am devenit director tehnic al fabricii la doar 26 de ani.

Din anul 2006 am “mâncat finanțări europene pe pâine”, ca expert verificare proiecte, în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale).

6 ani mai târziu am ales calea antreprenoriatului, și mi-am deschis propria companie de consultanță în domeniul accesării fondurilor europene.

Am avut oportunitatea să cunosc domeniul accesării fondurilor europene din postura de beneficiar, evaluator de proiecte (cereri de finanțare și rambursare) cât și de consultant, motiv pentru care cred că te pot ajuta cel mai bine să înțelegi cum trebuie procedat când vrei o finanțare.

Mai mult decât atât, în anul 2017 am fost cooptată ca trainer în proiectul de formare antreprenorială ”Fii antreprenor în țara ta!”. Proiectul s-a  adresat antreprenorilor români din Diaspora, dornici să revină în țară și să pună umărul la dezvoltarea unui mediu antreprenorial sănătos.

Am lucrat în acest proiect cu peste 100 de antreprenori valoroși și am realizat cât de mare este nevoia de oameni pregătiți și entuziaști care să sprijine mediul de afaceri  din România să se dezvolte sănătos.

Ce vei învăța parcurgând acest ebook?

Sunt noțiuni concrete pe care poti sa le aplici imediat.

Achiziția ebook-ului la preț special este posibilă doar anul acesta.

Ce vei găsi în acest ebook?

Din acest capitol afli ce înseamnă o finanțare europeană, cine gestionează aceste finanțări, sumele alocate și nu în ultimul rând afli de unde te informezi OFICIAL,despre aceste finanțări

Din acest capitol afli ce fel de finanțare se potrivește afacerii tale, cum să o identifici corect și în acord cu posibilitățile și nevoile tale financiare.

Aici vei afla ce condiții trebuie să îndeplinească locația în care vrei să implementezi proiectul, astfel încât să nu existe impedimente ulterioare, ce ar putea periclita obținerea finanțării.

Vei înțelege dacă trebuie să pregătești proiectul ghidat de un consultant și cum să alegi consultantul potrivit pentru tine și tipul tău de proiect.

O să înveți cum să deosebesti tipurile de proiecte finanțabile din fonduri europene și modalitățile de finanțare astfel încât să alegi în cunoștință de cauză ceea ce este benefic pentru tine și business-ul tău.

Aici afli ce șanse de finanțare are proiectul tău și cum poți să îți sporești aceste șanse în mod real

BONUS

În urma achiziționării acestui ebook vei primi chiar mai mult – 2 BONUSURI SURPRIZĂ

Achiziționează acum Ebook-ul la preț special.

Preț special –239 RON

Această ofertă este disponibilă doar anul acesta. Ulterior prețul va crește. 

Dacă ai întrebări, contactează-mă! Îţi voi răspunde cu plăcere.

 

Sper să fii printre cei care iau decizii inteligente înainte de a accesa fonduri europene nerambursabile. Îți mulțumesc că ești aici.

Cu prietenie.